Creația mea preferată: colierul „Duelul cocoșilor”

COLIERUL “DUELUL COCOȘILOR” a fost inspirat din poezia “Un duel” de George Topîrceanu (poet, prozator, memorialist și publicist român, născut la 20 martie 1886, la București).

colier cocosi

L-am realizat pentru „Duelul Artiștilor” de pe site-ul www.crafty.ro: ne-am duelat în creații cu AdyAnkh. Am propus câte o temă, iar cealaltă persoană trebuia să creeze ceva pe tema dată. Tema pe care i-am propus-o eu ei a fost: Mississippi. Tema pe care mi-a propus-o ea mie a fost: Topîrceanu. 

colaj2Iată descrierea pe care am făcut-o pentru concurs:

După ce am citit provocarea de la AdyAnkh, am început să caut poeziile lui Topîrceanu. Imediat mi-a sărit în ochi un titlu: “Un duel”. Am zis: asta este, se potrivește atât de bine situației! Din poezie aflăm povestea a doi cocoși care se bat pentru a intra în grațiile… unei anumite găini din curte. Inspirată de această poezie am realizat un colier din bile de lână împâslită și… câteva pene de cocoș. În duel, pe colier: un cocoș cu penaj roșcat și unul cu penaj gri-alb! La mijloc, ca rezultat al duelului cocoșilor, câteva picături de sânge… așa cum apar și în poezia lui Topîrceanu. Colierul are baza din fetru de culoare neagră, și se leagă în spate cu o panglică imitație de piele. Este un colier statement, potrivit pentru femei curajoase!

Probabil că așa a fost persoana care a cumpărat colierul. Acesta a fost vândut la magazinul Lavly Handmade & More din Timișoara. 🙂

Din păcate nu am câștigat duelul. Linkul concursului este acesta: linkcolaj2În fotografia de mai jos se află verișoara mea Nicoleta Torok.

DSC_0149

Iată și poezia:

Un duel

Eroii mei sunt doi cocoşi

De rasă, pintenaţi, frumoşi

Ca ofiţerii la paradă.

Doi cavaleri aristocraţi.

Dintr-o privire ofensaţi

Încep duelul fără spadă.

Au martori puii speriaţi.

Teren – o parte din ogradă,

Dar n-au motiv de sfadă,

Căci nu se ştie-a cui e vina –

Misteru-nvăluie pricina, –

Deci: căutaţi găina…

 

Din amândouă părţile

Se-ncep ostilităţile.

Ei stau o clipă faţă-n faţă

Cu ciocurile la pământ,

Apoi deodată-şi iau avânt

Şi lupta-ncepe săltăreaţă:

Sar deodată,

Dau cu ciocul.

Cad alături,

Schimbă locul.

Bat din aripi,

Dau din gheare.

Unul cade,

Altul sare…

Iar s-atacă,

Iar se pişcă…

Dar deodată nu mai mişcă…

Faţă-n faţă, multă vreme,

Stau aşa, ca două gheme

Neclintite

Şi zburlite,

Până când, pe nesimţite,

Unul părăseşte sfada,

Întorcându-se cu coada…

 

Atunci ieşi de sub şopron

Un folozof-clapon,

Urât

Ş-atâta de bătrân încât

A dat în mintea puilor…

El s-a oprit în faţa lor

Cotcodăcind sonor:

– Eu dezaprob acest conflict.

E o ruşine, un delict

Nedemn de vremi civilizate.

Dar aşteptăm un viitor

Când, mândri de chemarea lor,

Cocoşii nu se vor mai bate…

Voi vă certaţi pentr-o găină,

Dar nu vedeţi? E curtea plină!

Ba treceţi gardul la vecini,

Că şi p-acolo sunt găini…

De ce vă puneţi gheara-n gât?

Să lase unul cât de cât,

Să dea şi celălalt ceva, –

Eu, cât de cât, socot c-o da!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − sixteen =