COLIERUL “DUELUL COCOȘILOR” a fost inspirat din poezia “Un duel” de George Topîrceanu (poet, prozator, memorialist și publicist român, născut la 20 martie 1886, la București).
L-am realizat pentru „Duelul Artiștilor” de pe site-ul www.crafty.ro: ne-am duelat în creații cu AdyAnkh. Am propus câte o temă, iar cealaltă persoană trebuia să creeze ceva pe tema dată. Tema pe care i-am propus-o eu ei a fost: Mississippi. Tema pe care mi-a propus-o ea mie a fost: Topîrceanu.
Iată descrierea pe care am făcut-o pentru concurs:
După ce am citit provocarea de la AdyAnkh, am început să caut poeziile lui Topîrceanu. Imediat mi-a sărit în ochi un titlu: “Un duel”. Am zis: asta este, se potrivește atât de bine situației! Din poezie aflăm povestea a doi cocoși care se bat pentru a intra în grațiile… unei anumite găini din curte. Inspirată de această poezie am realizat un colier din bile de lână împâslită și… câteva pene de cocoș. În duel, pe colier: un cocoș cu penaj roșcat și unul cu penaj gri-alb! La mijloc, ca rezultat al duelului cocoșilor, câteva picături de sânge… așa cum apar și în poezia lui Topîrceanu. Colierul are baza din fetru de culoare neagră, și se leagă în spate cu o panglică imitație de piele. Este un colier statement, potrivit pentru femei curajoase!
Probabil că așa a fost persoana care a cumpărat colierul. Acesta a fost vândut la magazinul Lavly Handmade & More din Timișoara. 🙂
Din păcate nu am câștigat duelul. Linkul concursului este acesta: link
În fotografia de mai jos se află verișoara mea Nicoleta Torok.
Iată și poezia:
Un duel
Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina –
Misteru-nvăluie pricina, –
Deci: căutaţi găina…
Din amândouă părţile
Se-ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-şi iau avânt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare…
Iar s-atacă,
Iar se pişcă…
Dar deodată nu mai mişcă…
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Până când, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându-se cu coada…
Atunci ieşi de sub şopron
Un folozof-clapon,
Urât
Ş-atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor…
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind sonor:
– Eu dezaprob acest conflict.
E o ruşine, un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate…
Voi vă certaţi pentr-o găină,
Dar nu vedeţi? E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini,
Că şi p-acolo sunt găini…
De ce vă puneţi gheara-n gât?
Să lase unul cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva, –
Eu, cât de cât, socot c-o da!
