Nu doar un covor, ci… COVORUL. Pe acesta mi l-am dorit, pe acesta mi l-a scos destinul în cale. Căutam cu totul altceva într-un mic magazin din Centrul Vechi al Bucureștiului atunci când m-am trezit brusc întrebând-o pe doamna de acolo: covoare vechi oltenești nu aveți, cumva?
– Ba da, doamnă – a zis ea. Am unul, e mare și roșu. E îndesat aici. Dar dacă-l scot de sub toate astea, va trebui să îl cumpărați – a spus mai în glumă, mai în serios.
Îmi doream un covor ca cel din imaginea de mai sus (moodboard pentru dormitor, vezi articolul aici). Este un model oltenesc. Nu că aș avea vreo legătură cu Oltenia – dar dintre toate modelele văzute vreodată, acesta foarte roșu mi-a plăcut cel mai mult și mai mult!
Când am văzut că era roșu ceea ce se pregătea doamna să îmi scoată de sub o grămadă de alte lucruri… și mai ales când am auzit prețul cerut (sub 400 de lei)… știam deja că îl voi cumpăra – dar nu am bătut palma înainte de a scoate covorul afară, în stradă și de a-l întinde pur și simplu pe trotuar, pentru a vedea totuși cam câte urme a lăsat vremea pe el. Nu foarte multe, iar eu mă așteptam ca ele să existe și într-o anumită cantitate nici nu mă deranjează micile semne de uzură. Cred că sunt ușor de reparat (dacă găsesc pe cineva priceput), sau pot fi mascate cu mobila – cu un colț al patului, de exemplu, mai ales că sunt toate în același colț, restul covorului fiind în stare aproape perfectă. 
Până la urmă, fac parte din farmecul covorului – doar este un covor vechi, nu unul nou, iar unul nou costă la mărimea asta o mică avere. Iar eu nu mi-aș fi putut permite atunci un astfel de covor, sau cel puțin nu de o așa mărime mare. Așa că am spus într-un final da și am cumpărat covorul! Iată-l întins la aerisit, în curtea din spate. Este imens!
La București doamna mi l-a îndesat într-o plasă și am plecat cu el înapoi, la Hanul lui Manuc, acolo unde mă așteptau ceilalți – pe care îi lăsasem doar pentru un sfert de ceas, pentru a merge să cumpăr cică o ie de la magazinul despre care mă simt acum datoare să vă povestesc. Pentru că după ce am plătit, doamna de la magazin a spus: Nu v-aș fi vândut covorul la acest preț, îmi dau seama acum că este unul foarte mic, dar am nevoie urgent de bani pentru a plăti chiria.
Dragii mei: mergeți și căutați-o pe doamna Georgeta la magazinul ei din Centrul Vechi al Bucureștiului, în Pasajul Francez. Are acolo îngrămădite într-un spațiu minuscul o adevărată comoară: sute de costume populare, ii și altele, toate minunate, toate vechi, toate autentice… și pe alocuri, din loc în loc, câte un covor atât de minunat ca al meu, îndesat sub masă sau sub tejghea. I-am promis doamnei – nu că mi-ar fi cerut ea asta – că voi scrie despre magazinul ei, în încercarea de a face cunoscută marfa ei de neprețuit. Nu vă cumpărați falsuri, alegeți să cumpărați o ie autentică, veche! Eu pentru asta m-am dus acolo, dar am plecat de data aceasta cu un covor 🙂
Magazinul nu este deschis mereu, dar există afișat un număr de telefon și o puteți suna pe doamna Georgeta și ea va veni imediat ce poate. Așa am făcut și eu, de aceea s-a întâmplat să trag doar o fugă de la restaurant până la magazin. Mare a fost mirarea la masă, când m-am întors cu un… covor!
Între timp acesta a ajuns acasă, la Timișoara, unde așteaptă să vină vremuri mai bune pentru el! Curând, minunăție, curând! Mai trebuie să fie dus undeva la curățat (nu știu unde, este delicată problema), iar când camera o să fie gata renovată, covorul acesta va atrage pur și simplu privirile! Aceste covoare țesute manual din lână sunt foarte în trend acum și se potrivesc și interioarelor moderne.
Voi, dacă aveți mai mulți bani și vă doriți neapărat un covor nou, puteți cumpăra:
– fie un covor nou, autentic, de la ARTA LA SAT:
– fie un covor de designer de la de la DARE TO RUG, din colecția Romanian Moods (ceva de aici se regăsește pe wishlistul meu, pentru vreo altă încăpere):
Recomand cu drag ambele variante!
(Notă: ultimele două fotografii provin de pe site-urile ARTA LA SAT și DARE TO RUG).