frischschoggi

Ciocolateriile Elveției (3). Läderach, ciocolată cu dragoste, din Elveția

Când ajungi în fața unei vitrine Läderach, te ia cu amețeală. Sunt expuse, acolo, niște bucăți imense de ciocolată, cu fructe și alune în ele. Ciocolata Läderach este scumpă, delicioasă și arată senzațional. „Calitate de top, începând de la bobul de cacao și până la magazinul de ciocolată” este motto-ul companiei elvețiene care în 2018 a ajuns în mâinile celei de-a treia generații. Încă o afacere de familie care se moștenește din generație în generație. Încă o poveste care-mi place! 

ciocolată

Unul dintre lucrurile cu care Läderach se mândrește cel mai mult este acela că toată producția sa are loc în Elveția. Cele două fabrici ale Läderach se află chiar în Munții Glarus, locul în care m-am îndrăgostit de Alpi. Acolo, cei de la Läderach transformă bobul de cacao în ciocolată de cea mai bună calitate.

laderach

Se pune un mare accent pe menținerea tradiției îndelungate a producției de ciocolată elvețiană, pentru a garanta cea mai bună ciocolată pentru consumatori. Totul are loc într-un peisaj care pur și simplu te inspiră: o ciocolată produsă într-un asemenea loc, din ingrediente de calitate, cu rigurozitate elvețiană, nu are cum să fie altfel, decât excelentă!

Läderach, ciocolatierul din Munții Alpi 

Läderach este o companie mai tânără, comparativ cu celelalte două despre care am scris. A fost fondată în 1962, de ciocolatierul Rudolf Läderach Jr., bazele producției fiind puse la Glarus. În 1970 a avut loc un episod important din istoria companiei: fondatorul a inventat și a brevetat procesul revoluționar de fabricarea unor biluțe cu pereți subțiri, pentru trufe, ceea ce face ca fabricarea acestora să fie mult mai ușoară și în același timp îmbunătățește calitatea acestora. Încă de atunci, trufele Läderach se bucură de un succes mare.

În 1994, compania a trecut la următoarea generație, fiind preluată de fiul lui Rudolf Läderach Jr., Jürg Läderach. Peste zece ani, în 2004, Läderach a achiziționat Merkur Confiserien, un lanț elvețian de cofetării, cu peste 40 de sedii în țară. În aceeași perioadă s-a născut ideea de FrischSchoggiTM: este vorba de bucățile de ciocolată proaspătă pe care le vedem acum în vitrinele Läderach. Ciocolata „brută” poate fi cumpărată în cantitatea dorită de client. Alegi ciocolata, ți se rupe o bucată din ea și se cântărește, iar tu plătești la gramaj. Și ți se împachetează frumos, de stă mâța-n coadă!

Apropo de aspect, în 2008, brandul s-a reinventat și a deschis două noi showroom-uri spectaculoase, în Zürich și la Berna. Cel de la Zürich se află pe renumita stradă comercială Bahnhofstrasse. În 2010, compania începe să se extindă și în străinătate și pune bazele unor noi magazine, inclusiv în Coreea de Sud.

În 2012 s-a deschis o a doua fabrică Läderach, tot în Munții Glarus, în Bilten. În 2018, anul în care m-am mutat în Elveția, compania a ajuns pe mâna celei de-a treia generații, fiind preluată de fiul mai mare al lui Jürg Läderach, Johannes Läderach.

Nu știu voi, dar pe mine mă fascinează aceste povești. Cum e să te naști într-o familie de ciocolatieri din Elveția și să moștenești într-o zi un imperiu de ciocolată? Vis. Johannes a devenit CEO-ul companiei, iar ceilalți doi frați, Elias și David Läderach au preluat divizia de producție & inovație, respectiv cea a transformării digitale a Läderach.

2018 a fost un an de succes: la competiția World Chocolate Masters 2018 din Paris, fiul mijlociu, Elias a obținut primul loc. Dintre creațiile de ciocolată a 20 de participanți, ale sale au fost considerate a fi cele mai bune. Două dintre produsele care au impresionat juriul sunt disponibile, de altfel, în magazine: Masters Tablet Caramel și Masters Bonbon Mandarine. Acestea:

În 2019, Läderach și-a continuat expansiunea internațională, inclusiv în S.U.A. și Canada. Când mă gândesc la asta, mă gândesc cât de ușor este, totuși, să pleci la drum atunci când te poți bucura de un bun renume atât pentru țară, cât și pentru produs. Ciocolata elvețiană parcă nu mai are nevoie de nicio prezentare, nu?

Câteva informații și cifre despre Läderach

La Läderach lucrează peste 1000 de oameni în întreaga lume, aceștia aparținând a 37 de naționalități diferite. Am întrebat dacă există printre ei și români. Am întrebat și la Sprüngli, și la la Lindt, pentru că mi s-a părut o informație interesantă pentru voi. Însă nu mi-au putut spune, aparent este vorba de chestii legate de GDPR. Am înțeles și nu am înțeles, căci oricum am vrut să știu doar că da, sunt, să zicem, vreo 10 sau 25 de români angajați la ei. Sau niciunul. Cu toate acestea, toate cele trei companii întrebate până acum au specificat că printre angajații lor sunt, cu siguranță, și români. De altfel, 81% dintre angajați sunt femei, iar 19%, bărbați, iar 30% dintre ei lucrează acolo de peste 10 ani.

Astăzi, Läderach are două fabrici în Elveția: una la Ennenda și una la Bilten, ambele localități aflându-se în Munții Glarus. Adevărul este că un loc mai potrivit pentru o fabrică de ciocolată din Elveția, decât în mijlocul Alpilor, în apropierea văcuțelor care dau lapte, nici că mi-aș putea imagina!

Informații despre vizitarea fabricii de la Bilten, aici, iar despre cea de la Ennenda, aici. Mici ateliere de creație la care puteți participa sunt organizate în mai multe locuri, vezi aici.

laderach

Läderach deține 80 de magazine în 13 țări ale lumii: Elveția, Germania, Marea Britanie, Canada, S.U.A., Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Coreea de Sud, Qatar, Bahrain, Kuwait, Singapore și Iordania). Acolo unde-s banii, căci ciocolata lor nu este ieftină deloc. Lista magazinelor, aici, iar magazinul online, aici.

Cât despre produsele lor… numai de bine!

Atenția, următoarele imagini vă pot afecta emoțional! La Läderach se produc peste 20 de feluri de ciocolată proaspătă de tip FrischSchoggiTM, peste 60 de tipuri de trufe și praline, respectiv 8 tipuri de Mini Mousse.

Läderach oferă prospețime inconfundabilă, care poate fi experimentată cu toate simțurile. Selecția ingredientelor are loc cu mare grijă, totul trebuie să fie foarte fin și foarte proaspăt. Partenerii și furnizorii sunt parte a Chocolate Family, spune Läderach.

elveția

laderach

Trăirea pasiunii pentru măiestria ciocolateriei elvețiene. Ciocolatierii Läderach sunt maeștri creativi, care vin mereu cu noi gusturi. Au o capacitate extraordinară de a inventa noi rețete și de a transforma ciocolata în capodopere decorate cu mare artă. Fiecare produs este mărturie a meșteșugului artizanal și a atenției pentru cele mai mici detalii.

 

Promisiunea Läderach este aceea că fiecare ciocolată este realizată artizanal și este de cea mai bună calitate. Și că indiferent de expansiunea din viitor, acest lucru va rămâne, întotdeauna, la fel. ??

❤️

Toate imaginile și majoritatea informațiilor din acest articol provin de pe pagina de internet a Läderach.

2 thoughts on “Ciocolateriile Elveției (3). Läderach, ciocolată cu dragoste, din Elveția”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =