Din punctul meu de vedere, atunci când mergi în vacanță, alături de odihnă mai este important să și mănânci bine. Și cât de minunat este că în concediu îți pregătește mâncarea ALTCINEVA. Așa că te poți bucura de un pic de liniște! Nu trebuie să faci cumpărături, nu trebuie să petreci timp în bucătărie gătind și spălând, apoi, vasele. (Iar atunci când spun asta, o fac în calitate de persoană care iubește, de fapt, gătitul!)
Acum nu la asta mă refer însă, și nici măcar la faptul că, la modul general vorbind, mâncatul este una din marile plăceri ale omului. Ci la faptul că în concediu avem ocazia să încercăm noi gusturi și să cunoaștem, astfel, un pic mai bine locul în care ne aflăm: obiceiurile, tradițiile, oamenii… Mie îmi place să mănânc, asta este clar. Iar atunci când mergem în concediu, aproape niciodată nu ne pregătim singuri mesele. Ieșim la restaurant, ca să avem ocazia să încercăm cât mai multe lucruri noi – chiar dacă asta înseamnă mult mai mulți bani.
Noi ❤️ Croația!
Croația ne place foarte mult. Printre altele, pentru că acolo se mănâncă foarte bine. În opinia mea, calitatea serviciilor de pe riviera croată a devenit atât de bună datorită (cel puțin, în parte) nemților și austriecilor care își petrec acolo concediile de vară, (Concomitent, acest lucru a crescut și prețurile, desigur.) Nevoile și așteptările europenilor occidentali trebuie satisfăcute, prin urmare, chiar și la cea mai simplă terasă vom avea parte de un anumit nivel de calitate, atât în ceea ce privește mâncarea, cât și în ceea ce privește servirea. Și se vorbește, aproape peste tot, limba germană, meniurile fiind și ele traduse în primul rând în germană, și doar apoi în engleză.
Am fost în Croația de câteva ori. Nu doar în partea de nord, ci și în sud. Primul lucru pe care vi l-aș recomanda, dacă nu ați mai fos la croați, sunt pastele cu trufe. (Iar acum să vină pozele care vă vor face curcubeu pe cerul gurii. Îmi și place să fac poze la farfurie, se poate vedea și de aici că îmi place să mănânc.)
Paste cu trufe
Croația a fost primul loc în care am gustat așa ceva: peste paste se pune un sos pe bază de smântână, cu delicioasele trufe – are un gust cu adevărat dumnezeiesc! Atenție, așa ceva se vinde numai în partea de nord, în Istria, unde se găsesc trufe în păduri; în sud nu mai găsești trufe. Merită chiar să opriți, pe drum, la Motovun sau la Livade, niște localități de munte foarte pitorești, unde trufele sunt la ele acasă. Și prin Europa se mai vând trufe, dar un borcănel (minuscul) costă destul de mult. Dacă totuși vi se face poftă și vreți să pregătiți așa ceva acasă, vă las aici rețeta noastră.
Doradă la grătar
În croată: orada. Este un pește de calitatea întâi, cu un gust fenomenal al cărnii, care în Croația se servește, de regulă, alături de cartofi fierți și mangold (un fel de spanac). Uneori vine cu cartofi pai, este gustos și așa, dar cea mai bună combinație este cea cu cartofi cu mangold. Este o garnitură superbă pentru acest pește, chiar dacă arată ciudat: frunzele verzi sunt pur și simplu aruncate peste cartofi. N-arată prea frumos, drept să spun. Gustul însă… Mmm! De fiecare dată când sosim, este primul lucru pe care îl comandăm. Nu costă puțin, dar merită toți banii!
Mai există și un alt pește, tot de calitatea I, pe care îl alegem deseori de pe meniurile din Croația: bibanul, în croață brancin. Este un pește cu o formă mai alungită decât dorada, iar după părerea mea carnea acestuia nu este atât de gustoasă ca cea a celei din urmă.
Dacă vreți să faceți doradă la grătar acasă, este foarte simplu; vă spun aici cum.
Fructe de mare & co.
Eu nu mănânc așa ceva, Alin însă da. Și evident că locul în care trebuie să alegi să faci asta este pe malul mării, acolo unde știi că sunt proaspete. Din conservă sau din congelator nu este același lucru, nici nu are rost să te chinuiești cu așa ceva prin restaurantele din marile orașe europene (cu mici excepții, unde aprovizionarea se face altfel). Aș aminti aici de scampi (o langustină din Marea Adriatică), de scoici și de sepie.
Șuncă și cașcaval, ca aperitiv
În croată, pršut i sir, cu un strop de ulei de măsline adevărat – atât de delicios, că îți vine să ling farfuria. Pe platou se mai adaugă uneori și cârnați sau pește în sare. Și desigur, niște salată, roșii, măsline, uneori ardei iute. Nu este un aperitiv ieftin această șuncă tradițională (ca de casă) sosită, de regulă, din Dalmația. Dar este un aperitiv cu siguranță gustos! Mai ales dacă vine cu pâine proaspătă și cu caimac…
Pizza
Croații ăștia fac pizza foarte bună! Se simte că Italia este aproape. Și cu asta am spus cam tot. Atât aluatul, cât și umplutura sunt perfecte. Vă recomand pentru când vreți să mâncați ceva rapid.
Pleșcaviță, cevapcici
Pleșcavița de origine sârbească (adică pljeskavica) este cunoscută în toată Europa; delicioasă această mâncare rapidă servită pe farfurie, alături de cartofi prăjiți și ceapă! La fel și cevapcici (ca un fel de mici), mândria croaților. Este realizată tot dintr-un amestec de trei tipuri de carne și se servește cu ceapă și aivar. Rețeta diferă de la o regiune la alta, nu trebuie să ne mire acest lucru.
Purcel de lapte la proțap
Purcelul de lapte la proțap este o imagine de la care ți se face poftă, totodată arată și horror. Alin jură că are un gust foarte bun carnea acestuia. Sunt convinsă, însă pentru mine rămâne ceva respingător – tocmai din cauza aspectului. În Croația vezi așa ceva foarte des: se scoate în fața restaurantului, iar cei care doresc să mănânce, trebuie să se înscrie, de regulă, pe o listă, să facă un fel de rezervare. Se pregătește mereu la vedere, ca să știi și să poți anunța din timp dacă dorești și tu.
În încheiere aș vrea să adaug că, desigur, nu toate mâncărurile de mai sus sunt de origine pur croată – doar o parte dintre ele sunt. Acestea sunt însă unele pe care eu personal vi le recomand din meniurile restaurantelor, pentru că sunt, absolut toate, extrem de delicioase, nu le putem rata atunci când ne petrecem concediul în Croația.
Dobar tek! Poftă bună! După mâncare, întotdeauna o bere rece Karlovačko sau Ožujsko…
2 thoughts on “Ce să mănânci în concediu, în Croația?”