Ce mai merită să vezi pe insula Rhodos din Grecia? (1)

Nu m-am îndrăgostit deloc de insula Rhodos, dar mi-a făcut plăcere să petrec o săptămână acolo. Și vă recomand, ca-ntotdeauna, ca atunci când ajungeți pe vreo insulă din Europa, să închiriați o mașină și să porniți la explorat! Merită pentru peisaje, pentru așezările diferite, pentru a descoperi terase și cafenele ascunse, precum și pentru a ajunge cu ușurință la diferitele atracții turistice ale insulei respective. Așa am făcut și noi pe Rhodos, și vreau să vă înșir ceea ce am văzut și făcut interesant. 

Nu este pentru prima oară când scriu despre insula Rhodos: o sinteză despre acest concediu găsiți aici, iar despre excursiile în orașele Rhodos și Lindos, aici și aici.

*

Mănăstirea Filerimos, mănăstirea cu păuni în curte

Toată Grecia este plină de mănăstiri și biserici și bisericuțe, iar atunci când explorați vreo insulă grecească, merită să vizitați măcar una-două, pe care le puteți alege în mai multe feluri. Cea mai celebră, cea mai specială, cea mai mare, cea mai mică – sau cea care vă vine-n drum. Noi am mers să vedem Mănăstirea Filerimos, pentru că am auzit că de acolo vezi până departe și că grădina și curtea mănăstirii este plină ochi de păuni.

Mănăstirea Filerimos include niște edificii și ruine vechi, foarte fermecătoare, de exemplu, un templu din sec. III sau II î.Hr., o biserică creștină pentru botezuri, din sec. V î.Hr., o altă biserică din sec. XIV sau XV, o fântână dorică din sec. IV î.Hr. și multe altele. Este ca un muzeu în aer liber, iar panorama de la crucea din capătul aleii flancate de păuni este superbă. Păunii nu se tem de vizitatori, și bineînțeles că de la cafeneaua mănăstirii poți cumpăra și porumb la suprapreț, pentru a-i hrăni, ca să stea la poze.

 

Locul a fost într-adevăr deosebit, mai ales că am ajuns acolo dimineața devreme și nu era nici țipenie de om, doar noi. Ador!

Rodini Park, primul parc amenajat peisagistic din lume 

Se spune despre Parcul Rodini că a fost primul parc amenajat peisagistic din lume. A fost realizat de-a lungul unui pârâu natural și este un loc de o mare frumusețe, plin de păuni (dar și de pisici) care trăiesc și se înmulțesc chiar acolo, libere. Flora parcului este, de asemenea, bogată, iar dacă o iei pe aleile sale șerpuite, cu punți care trec peste ape, ici-colo pot fi descoperite și izvoare, precum și un apeduct roman. Pe pârâu înoată rațe, și nu lipsesc nici fluturii.

Locul mi-a plăcut și m-a dezamăgit deopotrivă, pentru că este foarte frumos, dar și extrem de neglijat. Nu s-a mai măturat de secole, puțea groaznic, iar pe o alee am văzut până și un șobolan mort. Sincer parcul părea complet părăsit. Mare păcat, căci este un loc cu mult potențial. Sper să se rezolve situația aceasta anormală.

Satele Afandou și Pastida

Pe Rhodos nu veți găsi prea multe dintre acele căsuțe tradiționale grecești albe, cu uși și ferestre colorate, pe care îți vine să le fotografiezi, pe toate. Dar dacă sunteți deschiși și curioși, puteți descoperi oricum satele de pe insulă, căci sunt interesante. Noi am trecut prin mai multe sate și am și oprit în câteva locuri. Vreau să vă spun despre două dintre ele.

Cel mai mult ne-a plăcut în Afandou, unde după ce ne-am plimbat pe străzi și am văzut oameni așezați în fața caselor lor, bând cafeaua de dimineață pe bancă, cu fața la soare, ne-am așezat și noi la o terasă și am mai urmărit un pic atmosfera satului și viața de zi cu zi a localnicilor.

Satul Afandou se află la 19 km de orașul Rhodos, și nefiind vizibil de pe drum, este ascuns de ochii celor care nu îl caută efectiv. Nu este neapărat un loc turistic, dar este un sat original și adevărat.

În satul Pastida am fost pentru a lua cina la un restaurant recomandat de cei de la care am închiriat casa Airbnb în care am locuit:  Skalakia, un restaurant tradițional grecesc, mediteranean. Localul ne-a plăcut, localitatea nu prea; sincer pe alocuri aveai impresia că ești undeva în Africa, nu în Grecia europeană.

Pe insula Rhodos am vizitat orașele Rhodos și Lindos, respectiv satele Pastida și Afandou. Am fost să vedem Mănăstirea Filerimos și Rodini Park. Am fost și în Butterfly Valley, precum și la Farma Petting Zoo, iar pentru a vedea un răsărit peste mare ne-am trezit într-o zi cu noaptea-n cap și ne-am băut cafeaua în Anthony Quinn Bay.

În următorul articol vă voi povesti despre Butterfly Valley, Farma Petting Zoo și Anthony Quinn Bay.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − two =