Zoltan Butuc este în primul și-n primul rând un prieten. Alin l-a cunoscut la Gărâna, la Festivalul Internațional de Jazz. În același an în care și noi doi ne-am reîntâlnit acolo, la câțiva ani buni de la facultate: în 2010. I-a legat în primul rând muzica: pasiunea pentru jazz și pentru blues, cât și pentru alte genuri. Și pasiunea pentru GULAȘ!
Da, atunci când Alin l-a zărit pentru prima oară pe Zoltan, acesta amesteca într-un ceaun, cu o lingură mare de lemn. Au intrat în vorbă pe tema mâncării și acesta a fost începutul unei mari prietenii. Cei doi s-au vizitat reciproc – la București și la Viena, au povestit nopți întregi despre diverse și au fost împreună la concerte importante: de ex., la B.B. King, la Viena. La cele mai multe dintre aceste revederi am fost și eu de față și pot să depun mărturie despre faptul că… vorbesc aceeași limbă!
Zoltan Butuc este în primul rând un actor de teatru și de film. Cocheta însă deja de mulți ani cu muzica. Mai exact, cu… poeziile pe acorduri de chitară. Nichita Stănescu, József Attila… și lista continuă. De un an încoace a început să cânte și în public, uneori alături de nume deja consacrate: Maria Răducanu, Adrian Naidin, Ioan Gyuri Pascu… Noi l-am invitat să cânte la Viena cu apropoul că venea oricum aici: urma să mergem împreună la Zlin, în Cehia, la concertul lui Beth Hart. Am vrut să ajungem la un concert de-al ei deja anul trecut: la Nurnberg. S-a anulat, însă. Probabil că așa a fost să fie, ca Zoltan să vină la Viena acum, ca să urce și pe scena clubului Replugged, în cadrul unui eveniment Kabaitan: Pită cu untură și cu folk, ediția a II-a.
Am tot spus că pe acest blog vreau să scriu despre culisele evenimentelor Kabaitan. 🙂 Zoltan a ajuns la Viena în dimineața concertului, cu o cursă Tarom pe care a fost un echipaj format exclusiv din femei. „Cinci femei m-au adus la Viena” – a spus când a sosit. Atât pilotul, cât și copilotul erau reprezentante ale sexului frumos! Alin s-a dus să îl aștepte la aeroport, eu am rămas acasă ca să fac cafeaua și să fac captură de ecran la Flightradar (un site pe care poți vedea în timp real mișcarea avioanelor aflate în aer la momentul respectiv). L-am fotografiat apoi pe Zoltan de la fereastră: noi locuim la doar 1 km de aeroport, vedem aterizările.
Cea mai mare emoție a lui Zoltan nu a fost concertul, ci zborul: și nu din cauză că i-ar fi teamă să zboare, sau că i-ar fi dat emoții faptul că avionul era condus de un echipaj feminin. 🙂 NU. Zoltan avea emoții pentru că nu știam sigur dacă va putea lua chitara cu el, în cabină. Nu se punea problema să ajungă la bagaje, căci știm cu toții cum se aruncă în cală cu lucrurile… Cei de la Tarom ne-au promis prin telefon că va putea lua chitara cu el, dar nimeni nu ne-a dat asta în scris. De emoții Zoltan nici n-a putut dormi în noaptea de dinaintea zborului. A recuperat somnul înainte de concert, acasă la noi, după cafeaua de dimineață.
Noi am cumpărat între timp pâinea – de la brutăria din sat. Am comandat cu o zi înainte 10 pâini de la domnul Kriegler, un brutar excelent! Ni le-a și feliat la cerere, așa că am pus lada direct în mașină. Untura, ceapa, zacusca și gemul le-am adus din România (zacusca și gemul fiind făcute de mama mea), respectiv, Chris David de la DECS GmbH ne-a oferit ocazia de a gusta la concert și din zacusca făcută de mama lui!
Înainte de concert era agitație mare în backstage. Împreună cu Cătălina – o amică de la Viena – am uns feliile de pâine. Cu untură, zacuscă, gem… astfel încât să se poată bucura de bufet și vegetarienii.
Bufetul a avut – cum altfel – succes. Concertul a avut – cum altfel – un succes și mai mare! Ne-am bucurat să vedem multe fețe noi, oameni care au venit pentru prima oară la un eveniment de-al nostru. Totodată am revăzut multe persoane cunoscute, putem spune că avem deja un public al nostru, fidel. De exemplu, Daria, fetița care ne umple întotdeauna sufletele de bucurie și care n-a prea lipsit până acum de la niciun concert de-al nostru! Fiind înalt, cu părul lung și… bărbos, lui Zoltan i-a fost un pic mai greu să se împrietenească cu ea, dar s-a întâmplat până la urmă!
Și… în sfârșit au venit mai mulți decât se anunțau pe Facebook! A fost pentru prima oară când s-a întâmplat asta: de obicei dau join mai mulți oameni decât au intenția cu adevărat să vină… A fost nevoie să mai aducem în sală peste o duzină de scaune chiar și după ce a început deja concertul! Aici, cu bufetul pregătit, așteptând publicul:
Iată și scena, pregătită de… poeziile pe corzi de chitară:
Șiiiii… a început!
Unul dintre cele mai frumoase momente a fost acela când a venit rândul cântecului despre mame, iar Daria și mama ei l-au urmărit pe Zoltan de foarte aproape. Eu bineînțeles că le-am pozat, repede-repejor 🙂
Nichita Stănescu: Cea mai scumpă de pe lume
Spune-mi care mamă-anume
cea mai scumpă e pe lume?
Puii toţi au zis de păsări,
zarzării au zis de zarzări,
peştişorii de peştoaică,
ursuleţii de ursoaică,
şerpişorii de şerpoaică,
tigrişorii de tigroaică,
mânjii toţi au zis de iepe,
firul cepii-a zis de cepe,
nucii toţi au zis de nucă,
cucii toţi au zis de cucă,
toţi pisoii, de pisică,
iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume
cea mai scumpă de pe lume!
A fost, DIN NOU, o seară minunată! Și așa cum am spus, a doua zi am plecat împreună la Zlin, în Cehia, să o vedem și să o ascultăm pe Beth Hart. Iar de acolo am luat-o spre Sighișoara, la Festivalul de Blues.
