Noaptea prin oraş cu maşina înseamnă pentru mine momente în care mă întâlnesc în drum cu multe tiruri, nişte taximetre şi câteva maşini de poliţie. Mi se pare fascinant cum se golesc străzile Timişoarei noaptea, cum nu întâlneşti decât pe ici-colo câte o maşină în afara celor de mai sus… Dacă plouă, oraşul e deopotrivă murdar şi strălucitor. Băltoacele mă scot din sărite, nu pot să aproximez adâncimea gropilor de sub ele, iar lumina care se reflectă în acestea mă încântă şi mă enervează deopotrivă. Arată drăguţ toate reflecţiile de lumină, dar sunt al naibii de obositoare pentru ochi. Nu prea îmi place să conduc noaptea, dacă plouă. Şi totuşi, zgomotul roţilor care împroşcă apa murdară mi se pare cumva aşa… nu ştiu cum. Îmi vine să mă opresc la o benzinărie, să îmi iau o cafea la pachet şi să fumez o ţigară, în astfel de nopţi ploioase. Acolo aş avea ocazia să urmăresc chiar persoanele care coboară de la volanul acestor maşini, care circulă noaptea, atunci când toată lumea doarme. M-am întrebat deseori unde se duc, de unde vin aceşti oameni. Toată lumea are o poveste atunci când se află noaptea pe stradă. Unii merg sau se întorc de la lucru. Unii se grăbesc spre cineva drag, alţii tocmai ce au părăsit îmbrăţişarea cuiva iubit. Atâtea poveşti nespuse, pe care nu ai cum să le afli. O noapte oarecare în Timişoara. Într-un decembrie cald şi plăcut ca o lună de toamnă…
(însemnare arhivă – din decembrie 2009)
