Ca-n Croația: doradă la grătar, un deliciu!

Croația este una dintre destinațiile noastre favorite pentru concediu. Ne place atât de mult această țară, încât alegem să mergem acolo chiar dacă știm că astfel pierdem ocazia de a cunoaște alte locuri, unele noi: Spania sau Italia, de exemplu, unde nu am văzut, încă, plajele.

doradă
Medulin, Croația

Există mai multe motive pentru care Croația este prima pe lista opțiunilor noastre. Cum momentan locuim în Austria, este aproape de noi. Nivelul de calitate al serviciilor este bun. Au multe plaje stâncoase, iar nouă oricum nu ne place în mod deosebit nisipul.

Însă cel mai important este că ne-au cucerit mâncărurile oferite în Croația. Nu am mâncat niciodată așa de bine ca la croați. (OK, poate în Turcia…) Ei pur și simplu se pricep la mâncare. Peștele este mereu proaspăt, suntem înnebuniți și după pastele cu trufe și sos de smântână (despre asta am scris aici), pizza lor este excelentă, și încă nu am spus nimic de cevapcici și de pleskavica… Mai mult decât orice ne place însă dorada servită cu cartofi cu spanac sau mangold. Atunci când sosim este primul lucru pe care îl comandăm.

doradă

Dorada care în limba croată se numește orada (iar în latină: Sparus aurata) este un pește calitatea I, cu un gust fenomenal de bun al cărnii. Mai ales în Croația, unde este mereu proaspătă. Se pregătește la grătar și este servită întotdeauna cu cartofi cu spanac sau mangold. Atunci când am văzut pentru prima oară cartofii pregătiți în acest fel, m-am cam mirat, întrucât frunzele verzi sunt pur și simplu aruncate peste cartofi.

N-arată prea frumos, drept să spun. Gustul însă… Mmm! Nu încape vorbă, se potrivește minunat cu dorada. Mai există și un alt pește calitatea I pe care îl alegem deseori de pe meniurile din Croația: bibanul, în croață brancin (în latină: Dicentrarchus labrax). Este un pește mai lunguieț, iar după părerea mea carnea acestuia nu este atât de gustoasă ca cea a doradei.

pește croația

Într-o bună zi am hotărât să încercăm să pregătim această mâncare și acasă. Ne era foarte poftă! Ne-am dus de îndată la Metro, unde știam că există mereu pește proaspăt. Am găsit doradă, dar aveau și biban! Mai târziu am descoperit că și la Carrefour au acest pește.

Ne-am pus pe treabă! Am și invitat niște prieteni la noi, cărora le-am spus că vom organiza o seară croată în locuința noastră. Am pregătit patru pești pe grătarul electric. Ce să faci, așa este când stai la bloc și nu ai nici măcar un balcon, dar îți dorești foarte mult doradă la grătar… A mirosit toată casa a pește fript, dar a meritat!

doradă la grătar

Cum se pregătește dorada la grătar?

Nu știm exact care este rețeta originală din Croația, dar am încercat să improvizăm pe baza amintirilor și cred că ne-a ieșit. Mâncarea a fost fabuloasă.

– Se spală peștii care de obicei sunt curățați frumos încă din magazin. Nu trebuie să ne chinuim să scăpăm de solzi, nici în Croația nu se pune mare accent pe asta și nici nu se mănâncă pielea, se dă la o parte.

– Facem câteva tăieturi în carne, așa cum se poate vedea în fotografii; în despicături punem busuioc (noi am ales busuioc proaspăt), lămâie (cu tot cu coajă, bucăți mici) și usturoi (nu chinezesc!)

– Opțional se poate pune busuioc și în interior, eventual și niște coriandru.

– Adăugăm sare și așezăm peștii pe grătar. În mare este nevoie de câte 10 minute pe fiecare parte.

– Facem și cartofii între timp. Îi curățăm, îi tăiem la mărime potrivită și îi pregătim în pungă pentru cuptor – cu unt, sare, piper (alte condimente la alegere). Atunci când sunt aproape gata punem peste cartofi spanacul pe care l-am învârtit puțin într-o tigaie în care am topit un strop de unt.

– Într-un mic bol mai pregătim următoarele, pentru a unge carnea la final: ulei de măsline, usturoi pisat, coriandru și sare.

Papilele voastre gustative vor fi în extaz. La un moment dat veți lăsa din mână furculița și cuțitul și veți continua cu degetele, pe care le veți și linge. Totuși – în ciuda faptului că dorada este foarte gustoasă și acasă, vă recomand să mergeți măcar o dată-n viață și în Croația (dacă nu ați fost). Pește proaspăt, malul mării, briză pe terasă, un vin alb… This is the real thing!

mâncare croația

Iar în timpul anului, atunci când ne apucă poftele, putem pregăti doradă și acasă. Mai ales că în concediu plăteam în medie 50 de euro pe meniul pentru două persoane, plus o limonadă și o bere. Acasă scăpați cu o cheltuială de aprox. 30-45 de lei pentru doi pești (recomand ca un pește să aibă între 300 și 400 de grame).

Poftă bună! 

 

3 thoughts on “Ca-n Croația: doradă la grătar, un deliciu!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × three =