Burning Table la Viena – un eveniment care ne-a dat foarte mari emoții 🙂 Totul trebuia să iasă perfect! Iar aceste emoții au atins apogeul atunci când băieții au întârziat mult la soundcheck – din cauze obiective, desigur: traffic jam la Viena. 🙁 Pentru că niciunul dintre ei nu răspundea la telefon, ni s-a cam strâns stomacul și ne-am făcut chiar și un plan B. (Burning Table live @ Replugged, Viena, 7 noiembrie 2013)
În deschiderea concertului care a avut loc pe data de 7 noiembrie 2013 Replugged – clubul care ne găzduiește majoritatea evenimentelor – au cântat cei de la Mayburn. Pentru austriecii de la Mayburn acesta a fost un fel de concert de lansare. Este vorba de niște profesioniști cu ceva ani de experiență în spate deja, dar proiectul acesta era atunci unul nou și nu apucaseră să cânte încă pe scenă în formula aceasta. I-am găsit prin intermediul sunetistului nostru de la Replugged: am avut încredere în el, și bine am făcut, căci ne-a recomandat chiar cea mai bună opțiune dintre cele posibile. Și a fost o întâmplare faptul că ambele formații au în denumire cuvântul „burn” 🙂
Mai mult decât atât, cele două formații s-au plăcut reciproc încă din prima clipă, iar după concert s-au și pus deja bazele unei colaborări: în backstage s-a căzut de acord că pe data de 12 decembrie 2013 vor cânta împreună la Timișoara, la Clubul Daos. Și evenimentul respectiv chiar a avut loc. La asta ne referim atunci când spunem că vrem să conectăm oamenii faini în cadrul evenimentelor noastre: iată două formații care s-au cunoscut prin intermediul nostru și au pus bazele unei colaborări/prietenii! Asta este ceva minunat, ceva care ne-a umplut inima de bucurie și chiar ne-am făcut liber pentru data respectivă, pentru a participa și noi la concertul de la Timișoara. 🙂 (Mayburn @ Club Daos Timișoara, 12 decembrie 2013. Foto: Liviu Tulbure)
Fotografia de mai sus a fost realizată la Timișoara de Liviu Tulbure, fotograful timișorean pe care ne bazam și la concertul de la Viena. Și totuși… de la Replugged avem doar poze făcute cu… telefonul mobil! Și asta pentru că Liviu Tulbure, aflat la acel moment la Viena, s-a rătăcit în drum spre club și neavând roaming pe mobil, nu a putut lua nicicum legătura cu noi, și nici noi cu el 🙂 Simțindu-se puțin cam… cu musca pe căciulă, a venit la concertul de la Timișoara și ne-a trimis apoi sute de poze minunate, cu ambele formații. 🙂
Să ne întoarcem însă la Viena, unde am avut parte, așa cum am scris în titlu, de un… mind-blowing performance. Nici nu ne-am fi putut aștepta la altceva de la Burning Table – trupa care a câștigat între timp la Maximum Rock Awards – în categoria Best Newcomer. După concertul de la Timișoara jurnalistul timișorean Miodrag Obradov a scris următoarele: „A fost cea mai bună cântare de club a anului, în care am simţit revelaţia că ascultăm cea mai bună trupă timişoreană a momentului, am fost, pur şi simplu, hipnotizaţi de energia pură, pozitivă, de bucuria de a cînta a celor din faţa noastră. Zsolt Szabo, Bogdan Nagy, Levi Molnar, Saşi Vuşcan şi Răzvan Marcuci au fost vrăjiţi de muzică, puţin a lipsit ca spre final să cadă în transă, au vibrat, au transmis. Cineva, după ce s-a umflat şi apoi s-a prăbuşit ca un acoperiş peste noi ultimul acord al serii, a spus că se simte ca după o partidă de sex; care tocmai stă să înceapă, am adăugat eu în gînd. Cartofii s-au încins. Masa arde. Burning Table.”
Pentru că membrii Burning Table au participat foarte activ la protestele de la Timișoara împotriva exploatării de la Roșia Montană, am considerat ca fiind potrivit să invităm la concert, ca side act, reprezentanții grupului de Facebook Vienna saves Roșia Montană! Flavia, Vlad și Manuela au informat publicul prezent la concert – mare parte austrieci – despre ceea ce se întâmplă la Roșia Montană. Și-acum dați scroll up și mai priviți încă o dată fotografia de grup Burning Table & Mayburn, realizată la finalul concertului. Nouă ne transmite foarte mult… Iar mai jos puteți vedea cum a fost realizată această fotografie. Merită să dați play. 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=9Fil4HTtT_Y
KEEP BURNING!!!
2 thoughts on “Burning Table @ Vienna – a mind-blowing performance”