În mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia are loc în perioada aceasta expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă”, care este organizată de Muzeul Național al Banatului în colaborare cu alte muzee și instituții, și care reprezintă partea a doua din trilogia socială a Banatului, care cuprinde trei expoziții despre categoriile sociale active în Banat în perioada modernă (1800-1947).
Anul trecut am avut parte de o incursiune în viața familiilor nobile din regiune, iar anul viitor va fi ilustrată „viața celor mulți”, a celor care au asigurat baza socială. Acum, cei care trec pragul expoziției pot descoperi o serie de fotografii și povești de familie aparținând burgheziei, printre altele, o incursiune asupra destinelor familiilor Demian, Kornis, Mircsetics, Muschong, Pogány, Kimmel și așa mai departe.
Pentru realizare, Muzeul Național al Banatului a colaborat cu o serie de alte muzee, dar și cu arhive, și a adus piese din colecții private, astfel încât vizitatorii pot vedea bunuri de tipologie diversă: lucrări de pictură, grafică, sculptură, mobilier, ceramică, sticlă, metale, cărți, documente, medalii, scrisori, fotografii și textile. Este o expoziție bogată în exponate.
Deloc surprinzător, exponatul meu preferat este un obiect de îmbrăcăminte din garderoba doamnei Netti Diel, soția medicului Ludwig Diel. Ceva extraordinar de frumos, ceva ce ai putea purta și astăzi cu mare succes! Am observat că a fost îndelung admirat de doamnele prezente la vernisaj.
Bunurile expuse ilustrează viața economică, politică, socială și culturală a burgheziei din Banatul istoric, între anul 1800, când această provincie aparținea Regatului Ungariei, după 1867 în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, și perioada 1919-1947, când provincia Banat a fost parte a Regatului României. Sfârșitul burgheziei în Banat este marcat de anul 1947 prin instaurarea regimului comunist și a republicii populare.
Un alt exponat care mi-a atras atenția este diploma de stat a lui Árpád Mühle, în 1904, la Budapesta, prin care acestuia i s-a acordat medalia de stat de argint pentru merite deosebite în domeniul horticulturii și al trandafirilor, expuși la prima expoziție internațională de horticultură din 1902, organizată la Budapesta de Asociația Națională Maghiară de Horticultură. Este o diplomă superbă!
Expoziția vorbește, printre altele, despre familiile Bohn și Muschong, de destinul cărora se leagă cărămizile de Jimbolia și Lugoj, Jakob Muschong, „Regele Cărămizilor” fiind și o persoană care s-a implicat la un moment dat în revitalizarea stațiunii Buziaș, pe care a achiziționat-o cu 900 000 de coroane. Aflăm despre viața lui Francisc Branislav Mircsetics, născut într-o familie de comercianți, care a absolvit la Berlin un curs de decorator de vitrine, iar mai apoi și-a deschis la Timișoara o afacere cu produse coloniale și delicatese, și a participat frecvent la concursurile și expozițiile de vitrine. Sau despre familia Kimmel, de numele căreia se leagă construcția uneia dintre (în opinia mea) cele mai frumoase edificii din oraș, Vila Kimmel de pe bd. C.D. Loga, cu elemente din arhitectura clasicistă franceză a sec. al XVIII-lea, care din 1992 este sediul Institutului Francez din Timișoara.
O lume fascinantă, apusă! Mie cel mai mult mi-a plăcut panoul cu povestea familiei Pintea; poate surprinzător pentru voi, dar deloc pentru mine, m-a marcat ceea ce se povestea acolo despre… cămara familiei. De fapt, șpaițul. Este descris cum între prietene se obișnuia să se viziteze șpaițurile fiecăreia (denumire derivată din Speisezimmer-ul din lima germană) și cu acest prilej să fie admirate culorile gemurilor, mărimile și numărul de borcane, să se schimbe rețete etc.
„Mi se părea un loc magic. Conservele se înșirau în ordine pe rafturile acoperite cu hârtie albă, având modele complicate decupate cu foarfeca pe marginea îndoită în jos, care făcea un fel de volan. Fructele, legumele, condimentele, sosurile, murăturile, compoturile – fiecare cereau un alt tip de borcan, legat cu ațe colorate și tăiat artistic pe margini, astfel încât forma gulerașe cochete. Etichetele erau scrise caligrafic. (…) Bucățile de slănină și de șuncă erau atârnate de cârlige fixate în plafon, iar pe jos stăteau recipientele cu untură. Fiecare obiect își avea locul lui anume.” (fragment din cartea Lianei Maria Gomboșiu – Valeria Dr. Pintea Un roman familial, ed. Marineasa, 2013)
Mi-a plăcut fantastic această descriere, pentru că deși eu nu mă trag dintr-o familie burgheză, cămara noastră arăta la fel. Exact așa făcea și bunica mea, și așa a continuat să facă și mama mea – până când ne-am „modernizat” și am apelat la borcane cu capace metalice, colorate… Așadar, pentru mine, ceea ce am citit pe acest panou a fost ca o călătorie în timp în cămara noastră de odinioară.
