Recunosc, nu am avut deloc răbdare anul acesta… Îmi plac foarte mult sărbătorile și m-am grăbit să împodobesc casa! Dintre toate vreau să vă arăt doar „bradul” meu handmade:
Anul trecut am văzut ceva asemănător la o prietenă, și mi-am zis atunci: vreau și eu! L-am realizat chiar eu din niște crengi adunate de tatăl meu. Ornamentele albe mi le-a croșetat mama anul trecut, dar după crăciun, așa că nu le-am folosit până acum. Globurile colorate – din partea de jos – au fost realizate din hârtie refolosită de Péter Eszter (iată aici linkul către blogul ei). Restul ornamentelor sunt cumpărate din magazin.
Vă place „bradul” meu? Mie da, foarte mult, dar totuși… anul viitor voi dori, din nou, unul adevărat, mare!
Vă pot realiza și vouă unul asemănător, la comandă (în principiu fără ornamente, dar mai vedem). Pentru informații trimiteți un email la shop@descultaprintimisoara.ro!