În 2023, în timp ce făceam ordine mi-am descoperit caietele de compunere din școala generală, scrise în perioada 1991-1992. Recitindu-le, mi-a venit ideea că aș putea să le transform într-o carte… Am presărat poveștile cu locații din Timișoara mea iubită: două-trei astfel de elemente se regăseau deja și în compunerile originale, așa că am dus ideea mai departe. Cartea este, acum, la tipar – și am dat drumul deja la precomenzi!
Astăzi nu cred că aș putea să mai scriu asemenea povești! A fost imaginația aceea, tipică vârstei, imaginația debordantă pe care o au toți copiii. De aceea, spun cu tărie că, de fapt, nu eu am scris cartea aceasta: cartea a scris-o Timea cea mică. Eu doar am șlefuit un pic textele și am dat spre publicare ceea ce fetița aceea visătoare și-a imaginat atunci când a avut de făcut câte o compunere. Cartea este bilingvă – sunt traducătoare, așa că nu s-a putut să nu îmi traduc propriile povești, din limba maghiară în limba română, astfel ca mai mulți copii să se poată bucura de ele! Este o carte 2 în 1 – când o întorci, vei regăsi în ea poveștile în cealaltă limbă.
„Aproape fiecare dintre noi poate zbura oricând și oriunde doar închizând ochii. E un lucru verificat de mii și mii de ani, cine nu crede, trebuie să încerce. (…) Frică?! Există soluții. Una dintre ele este chiar cartea Timeei, ce le poate risipi frica. Sau îi face pe cei care deja zboară să deschidă ochii și să citească opt „indicații” despre cum pot ajunge, aproape imediat, la Pădurea Verde, pe acoperișul Gării de Nord, în piețele Mehala și Badea Cârțan, deasupra Canalului Bega, în Ciarda Roșie, pe planeta cactușilor, pe fundul unui lac, la curtea Regelui Zăpezii și a Reginei Zăpezii, în Lumea Basmelor, ba chiar în Calea Șagului! Nu-i de șagă cu Bicicleta zburătoare a prietenei noastre, fiindcă ea nu are doar puterea de a ne transporta rapid și oriunde, ci și de a ne împrieteni cu fel de fel de ființe și obiecte: vulpi, creioane colorate, păpuși, bile roz, pești, îngeri, vrăjitori cu experiențe mici și mari în prepararea de poțiuni magice, cărți.” (fragment din cuvântul înainte scris de Robert Șerban, scriitor și jurnalist din Timișoara)
Cartea este ilustrată de Petra Szűcs, care s-a născut în 2011, la Timișoara și este elevă a Liceului Teoretic „Bartók Béla”. Desenează de când avea doi ani. De-a lungul anilor, s-a dezvoltat fantastic și numeroase lucrări i-au fost premiate în cadrul unor concursuri naționale și internaționale, respectiv a avut mai multe expoziții.
Cartea asta vi se potrivește dacă aveți un copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani, care citește cu plăcere sau căruia doriți să îi citiți voi, precum și dacă doriți să faceți cartea cadou cuiva drag. Este o lectură perfectă pentru copii și adulți deopotrivă; vă va purta într-o călătorie plină de imaginație, în care personajele trec prin aventuri uneori uluitoare. Este ca o evadare din lumea cotidiană – abia aștept să aflu părerea voastră despre poveștile pe care vi le-am pregătit!
Precomenzi: aici.