În paralel cu renovarea & redecorarea dormitorului (despre care am scris aici și aici) am hotărât să intervin puțin și asupra băii mici. Baia mică (sau baia de serviciu) nu este prea veche, am făcut-o acum aprox. 8-9 ani, cam așa ceva. Totuși, de atunci nu a mai fost nici zugrăvită, iar tencuiala realizată pe vremuri de noi s-a crăpat pe ici-colo. Ceea ce mă deranja cel mai mult era acest aspect, respectiv, că am vopsit atunci peretele mov – pentru că am cumpărat o faianță alb cu mov. Faianța îmi place în continuare, imită mozaicul, deși astăzi poate că aș alege o altă culoare. Nu s-a pus însă problema schimbării ei, am dorit să scap doar de peretele mov.
Am mai vrut să fac ceva cu geamul mic, mic de tot pe care îl uram și peste care acum mulți ani am mai avut și proasta inspirație de aplica o folie autoadezivă cu model de… vitraliu. Da, știu 🙂 Astfel că în primă fază am ales să retencuim peretele, să îl vopsim în alb, să scap de folia de pe geam și să cos acolo o perdea. Pentru că acum proiectul nr. 1 și ceea ce va înghiți banii este dormitorul, la baia mică ne-am limitat la rezolvarea acestor mici urgențe. În viitorul apropiat voi scăpa de tot ceea ce este plastic și inox (vremea acestor obiecte a apus de vreo 10 ani), voi cumpăra alte rafturi/dulăpioare, este nevoie de o baterie nouă pentru chiuvetă și voi adăuga o mică mască sub aceasta. Este posibil să schimb chiuveta cu totul. Dar despre aceste planuri, mai târziu.
Să vedem pentru început cum arăta baia înainte (atenție, pereții nu erau de acest roz turbat, culoarea era cea care se poate vedea ceva mai jos, deasupra faianței, în poza cu tencuiala nouă):
Sinceră să fiu nu mi-e rușine cu vechiul look al băii. 🙂 Pentru vremurile de acum 10 ani, pentru ceea ce era în trend atunci (pereți colorați, chestii de inox etc.), a fost chiar OK, și am avut și atunci suficientă creativitate și curaj pentru a agăța în cui și două mici tablouașe. Cine ar fi pus tablouri pe perete, atunci, într-o baie? Desigur însă că între timp gusturile mele au devenit mai „rafinate”. Peretele mov s-a dus și cu el și tablouașele cu rățuște. (Dacă le dorește cineva pentru vreo cameră de copil, let me know.)
Tencuiala & zugrăvitul în alb
Știind care îmi sunt așteptările pe moment și care este bugetul, am atacat peretele și fereastra. Peretele a fost reparat prin retencuire cu glet, pe toată suprafața, iar apoi vopsit în alb. Schimbarea a fost deja mare. (Aici se poate vedea vechea nuanță de mov.) Am cumpărat glet, silicon, costul total (cu manopera) fiind într-un final cam de 300 de lei.
Nu știu dacă au trecut două ore din când a scos meșterul piciorul din casă, că m-am și apucat de decorat. Până atunci am șmotruit bine totul, am înlăturat abțibildul de pe geam și am „cusut” perdeaua și draperia.
Perdeaua & draperia
Cumpărasem material de draperie de la IKEA (vezi aici), iar material de perdea de la Dedeman. Am cumpărat și bandă termoadezivă (vezi aici), așa că am făcut tivurile cu fierul de călcat și am scăpat și de cusut și de timpii de așteptare în cazul în care m-aș fi dus la croitoreasă. Tot de la IKEA am cumpărat și niște inele de perdea cu clipsuri, pe negru (vezi aici). Și aici vreau să fac o paranteză. Gândiți-vă bine la toate detaliile atunci când vă apucați de un proiect: chiar și o mică perdea ca aceasta poate să coste ceva! Ai nevoie de garnișă, de perdea gata cumpărată sau de metraj + costurile de realizare, eventual de bandă adezivă, de inele/clipsuri etc. etc., sunt costuri la care nici nu te gândești la început sau despre care crezi că nu sunt mari, dar per total, la final, când tragi linie… cred că m-a costat aproape 100 de lei toată „distracția”, și asta în condițiile în care vorbim de cantități totuși mici de material și fără costuri la croitoreasă. Nici garnișă nu am cumpărat! Asta pentru că – deși am făcut niște ture prin magazine, unde desigur că nu m-a impresionat nimic – am rămas tot la ideea inițială: să folosesc drept garnișă o creangă. Da, o creangă 🙂 Mi se pare că adaugă un accent drăguț de… eco, am adus o bucățică de natură în baie. Și se potrivește de minune cu modelul vegetal de pe draperie.
Așa-i că e o schimbare dramatică? 🙂 La draperie am stat puțin pe gânduri, nu știam ce model să aleg. Nu putea fi nimic geometric, dat fiind faptul că faianța este gen mozaic și ar fi fost prea încărcat… M-am gândit la ceva alb-negru, dar nu mă convingea deloc combinația, așa că într-un final am decis să introduc puțin verde ca și culoare complementară pentru movul și albul existent. Când (total întâmplător) am dat peste aceste două paletare de culori pe internet, am știut că am ales bine. Verdele se potrivea mai bine cu movul, mai bine decât cu negrul și/sau griurile:
Culmea, paletarul de culori apare chiar și pe marginea materialului 🙂 În plus, movul de pe faianță se regăsește și el pe perdea. Perfect match!
Am apelat la trucul de mărire vizuală a ferestrei așa cum l-am descris aici și chiar îmi place foarte, foarte mult ce a ieșit, arată foarte fresh și foarte cozy acum:
Mai urmează să cumpăr încă un set de inele & clipsuri pentru perdea, 10 s-au dovedit a fi mult prea puține.
Tablourile
Unul dintre secretele unei băi frumoase și cozy este să semene mai mult cu o cameră, nu cu o baie. Adică: să avem curajul să alegem un alt gen de mobilier, nu cel clasic, lucios; să adăugăm perdea ferestrei, dacă este posibil; să cumpărăm accesorii pentru baie (suporturi, lucruri pentru depozitare gen tăvițe și cutii etc. nu de la raionul de astfel de produse pentru baie (unde majoritatea sunt de plastic), ci din cu totul altă parte, dând dovadă de creativitate; să alegem un covor frumos, cu personalitate; să punem tablouri pe perete (desigur unele care rezistă la eventuala umezeală). Despre toate acestea voi mai scrie într-o postare viitoare, pe larg. Să vedem acum ce tablouri am ales pentru baie. Întâmplător am nimerit în magazinul Pepco din noul mall al Timișoarei, Shopping City Timișoara. Acolo am dat de niște tablouașe superbe și foarte ieftine: cele mai mari au costat 10 lei bucata, iar cel mic, 3 lei! Cine spune că un design frumos trebuie să coste mereu foarte mult?
Mai mult decât atât, întrucât de pe peretele din partea cealaltă am dat jos raftul de plastic pe care țineam prosoapele, am revenit la Pepco și am mai cumpărat o ramă pentru trei fotografii (tot cu 10 lei!), și am descărcat pentru internet imagini pe care le-am developat la Foto Modex (cu 1 leu bucata!). 13 lei m-a costat în total să am așa o frumusețe și pe celălalt perete. Am ales feriga pentru că se regăsește și pe draperie, în plus îmi și place mult!
Inspirația pentru tablourile de pe perete a fost fotografia aceasta:
(sursa foto: catalog IKEA)
*
Și cam atât. 🙂 Partea de jos a băii, ca să zic așa – că doar m-am ocupat numai de partea de sus a încăperii – rămâne pentru moment așa cum este. Planuri am multe: așa cum am scris mai sus, vreau să scap de tot ceea ce este plastic și inox; voi introduce în schimb lemn și poate fier forjat negru; voi cumpăra o baterie nouă și o mască pentru chiuvetă, sau chiar o chiuvetă nouă cu tot cu mască; mai este nevoie de un dulăpior de medicamente; de niște rafturi; de o lampă chic care să atârne din tavan, mai mult pentru aspect; o oglindă nouă și becuri potrivite pentru machiaj (aici mă machiez); de cutii & altele pentru depozitat diverse lucruri; tot felul de accesorii; un covoraș frumos și încă multe, multe altele.
Cea mai mare problemă o reprezintă acum zona chiuvetei. Aici am vrut de mult timp să cos o „fustă” care să ascundă țevile. Oglinda veche nici nu am mai agățat-o în perete, rămâne să dăm iar găuri în pereți abia când vom avea oglinda cea nouă. Desigur, suportul de plastic pentru periuțe de dinți o să dispară, la fel și dozatorul de săpun.
Pentru ascunderea țevilor am două opțiuni:
– fie cumpăr de la IKEA acest set de chiuvetă + mască (arată fain & ocupă foarte puțin spațiu, fiind în același timp foarte practic)
– fie fac rost de o mască de chiuvetă mai shabby chic, ca de exemplu cea de mai jos:
(sursă foto)
Ba mă gândesc chiar și la o chiuvetă mai specială: am un lavoar mare din ceramică (crem pictat cu model negru, în stil mexican, cumva), din care oricum aveam de gând să fac o chiuvetă cândva.
Hm… cred că o să vă surprind cu rezultatul final!
Dar până atunci mai aveți de așteptat puțin. Oricum, stați pe aproape 🙂