Am (re)descoperit de curând cergile de Maramureș! Mai exact, cele de Săpânța. Câtă frumusețe, câtă poveste mi s-a așternut în față! Și culmea este că știam de acestea, însă informația despre existența lor a rămas undeva, ascunsă, acolo. Într-un sertar al memoriei mele. Căci cine din România nu știe, de fapt, ce este o cergă?
De la Beni Ourain la cerga românească
Totul a început când mi s-a pus pata pe covoarele Beni Ourain, despre care am scris aici și aici. Am spus atunci că denumirea acestor covoare este unul care trebuie reținut. Este un covor din lână pură, realizat de femeile berbere din tribul Beni Ourain din Maroc. Designerii îl adoră, de aceea este foarte prezent în toate amenajările interioare făcute de profesioniști ai designului interior sau de entuziaști care se pricep.
De ce am revenit la subiectul covoarelor Beni Ourain? Pentru că atunci când un prieten a dat share articolului meu despre acestea, a comentat cineva sub link spunând că el preferă cergile de Maramureș. Acela a fost momentul în care mi-am adus aminte de ele. Și nu a trecut mult timp până m-am pus să caut una. Pe internet – căci Maramureșul este puțin cam departe de Timișoara.
Cerga dorită: pe www.sapantamaramures.ro
Am găsit cerga dorită pe pagina www.sapantamaramures.ro. Pentru că atunci când cumperi așa ceva, tranzacția nu este niciodată una simplă și seacă – așa cum se întâmplă în cazul marilor magazine online – am avut ocazia să schimb și câteva vorbe cu cea care a pus bazele acestui site: Irina Stan. I-am spus cât de mult mă bucur de cerga primită, i-am trimis o poză cu cerga care și-a găsit locul la noi în dormitor, iar mai apoi am întrebat-o câte ceva și într-un final am ajuns la concluzia că ar fi interesant să scriu un articol despre cergi. Iată-l, așadar.
„Pagina www.sapantamaramures.ro a apărut din dorința de a promova și de a nu lăsa să moară o îndeletnicire destul de veche a săpânțencelor: aceea de a țese cergi. O tradiție veche de peste 100 de ani, dar care a devenit cunoscută pe plan internațional în urmă cu 50 de ani, atunci când Stan Ioan Pătraș (fondatorul Cimitirului Vesel) a scos cerga din Săpânța și a făcut-o cunoscută în întreaga lume” – mi-a scris Irina Stan.
Artă, tradiție, ospitalitate este motto-ul sub care Irina Stan a înființat și are grijă de această pagină, prin intermediul căreia nu doar că vinde cergi de Săpânța și alte produse tradiționale, dar promovează și atracțiile din această zonă turistică a României, respectiv, face recomandări de pensiuni și restaurante.
Să revenim însă la cergi, al căror viitor este oarecum incert în sensul că prin plecarea în străinătate a multor tinere țesutul acestora este pe cale de dispariție. Puține femei mai țes, iar acelea sunt mai în vârstă. „Eu sunt sigură că dacă cergile se vor vinde și vor fi cerute, femeile vor fi motivate să țeasă. Eu asta vreau prin această pagină, să vând cergile nu doar în România, ci și dincolo de granițe” – a mai spus Irina Stan.
Ea mi-a mai explicat că cerga de Săpânța este diferită de cergile din restul Maramureșului. Cerga de Săpânța scade la dimensiunile potrivite doar în vâltoare, pe când cergile celelalte după vâltorare sunt trecute prin piuă, un mecanism care bate cerga până la forma de pănură. Cerga de Săpânța se țese în patru ițe de urzeală de lână, iar celelalte mai folosesc și urzeală de bumbac sau cânepă.
Ar fi și păcat ca țesutul cergilor să dispară, pentru că sunt niște produse valoroase din mai multe puncte de vedere.
Câteva dintre aceste motive
În primul rând sunt țesute manual, de fapt tot procesul de fabricație este manual: începând cu tunderea oilor, torsul, țesutul: totul este manual. Probabil că nici nu s-ar putea face automat sau cu ajutorul unei mașini – nici n-ar mai fi originale. Și orice este realizat manual, este valoros – și din ce în ce mai rar.
Lâna folosită este țurcană naturală 100%. Aceasta provine de la o rasă de oi autohtone, oile țurcane, cea mai răspândită rasă și una dintre cele mai vechi. Aceste oi au o lână groasă, aspră și lungă.
Toate cergile sunt unicat. Nu prea găsești două identice, chiar dacă sunt foarte asemănătoare. Pentru confecționarea cergilor sunt folosite războaie de țesut orizontale vechi de peste 50 de ani. Dimensiunile standard sunt: lățime 147-160 cm și lungime 200-230 cm. Modelele sunt variate, dar Irina Stan s-a orientat strict pe cele clasice, și anume: cergă cu biță; cergă cu dungi alb și gri, nevopsită; cergă cu dungi alb, gri și roșu. Acestea sunt de altfel și modelele cele mai cerute (și ar fi bine să rămână așa). Totuși, asta nu înseamnă că nu se pot face la comandă alte modele, culori și dimensiuni.
Sunt multifuncționale. Cergile pot fi folosite atât ca element decorativ pe pat (ca o cuvertură) sau pe fotolii, cât și pe jos, ca un covor. Pot fi agățate și pe perete ca element strict decorativ. Cerga pe care am cumpărat-o eu este una cu biță. Acum servește drept covoraș în dormitor. Dar abia dacă îmi vine să calc pe ea! Mai multe despre cum am integrat cerga cumpărată în decorul din dormitorul meu și despre cum se întreține/curăță o cergă, într-un articol viitor!
Cerga de Săpânța s-a vândut începând cu anul 1965, odată cu creșterea numărului de vizitatori la Cimitirul Vesel. Noi, astăzi, cumpărăm tot felul de chinezării din magazine… Greu de înțeles, într-un fel. „Înainte de 1989 au existat 4 cooperative care produceau aceste cergi pentru magazinele de artizanat din reședințele de județe din țară și București. Erau țesute în gospodăriile țărănești și predate la centrele cooperativelor. Unele țesătoare erau angajate cu contract de muncă, altele erau colaboratoare” – am aflat de la Irina Stan, cea care acum pregătește și o carte despre istoria și procesul tehnologic al cergii.
Dacă vrei să cumperi și tu o cergă de Săpânța, apelează cu încredere la Irina Stan și vizitează pagina ei:
*
4 thoughts on “Am (re)descoperit, de curând, cergile de Maramureș!”