Advent în Zürich. Cum se pregătește de sărbători cel mai mare oraș din Elveția

Zürich este un loc minunat în perioada de dinainte de Crăciun – pe toată durata Adventului, în cel mai mare oraș din Elveția au loc o serie de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă, iar decorul este de vis, peste tot. Evident că din moment ce aici nu se duce lipsă nici de bani, dar nici de bun gust, totul este nu numai bine organizat, ci și foarte aspectuos. Mirosul de vin fiert umple străzile, și deși în Zürich ninge, totuși, destul de rar, orașului îi șade bine iarna! Așadar, cum se pregătesc de sărbători cei din Zürich? 

Pe Bahnhofstrasse se aprind luminițele

Startul magiei sărbătorilor în oraș este dat de aprinderea celebrei perdele de luminițe de pe Bahnhofstrasse. Faimoasa stradă care face legătura între gara principală și lac este una dintre cele mai scumpe străzi din lume, fiind plină de magazine  – dintre care multe ale unor branduri de lux – și de sedii de bănci. Deasupra Bahnhofstrasse strălucește, în fiecare an, o ploaie de lumini, căreia elvețienii i-au dat și un nume: „Lucy” – după melodia celor de la Beatles, „Lucy in the Sky with Diamonds”. Sunt aceleași în fiecare an, iar momentul în care sunt aprinse reprezintă în fiecare an un adevărat eveniment. Anul acesta, luminițele au fost aprinse în 23 noiembrie și am fost și eu să văd momentul.

(un video cu luminițele, aici)

Tot orașul se îmbracă în straie de sărbătoare

În perioada sărbătorilor de iarnă, în Zürich vezi la fiecare pas bogăție și bun gust. Tot centrul vechi este decorat fabulos, iar pe Bahnhofstrasse poți face cel puțin o plimbare pentru „window shopping”: vitrinele de aici sunt ornate absolut minunat. La parterul frumoaselor palate de pe această stradă este plin de magazine cu niște vitrine de leșini.

Se regăsesc aici, printre altele, cam toate mărcile elvețiene – cum ar fi Läderach, Sprüngli, PKZ, Jelmoli, Manor, dar și marile branduri internaționale de lux – ca Chanel, Burberry, Louis Vuitton, Prada, Jimmy Choo, Dolce & Gabbana, Armani și așa mai departe. Bineînțeles, nu sunt absente nici magazinele de ceasuri, bijuterii și instrumente de scris – Rolex, Tissot, Patek Philippe, Omega, Swarovski și altele. Este fascinant să vezi ideile pe care le-au avut decoratorii de vitrine, totul arată ca-n povești!

(am mai scris despre această stradă aici)

Ești așteptat cu vin fiert, fondue și raclette la târgurile de Crăciun

La fel care în orice oraș mare din Europa, și la Zürich există mai multe târguri de Crăciun. În plus, aproape fiecare piață sau locșor frecventat de turiști este amenajat, oricum, în spiritul Crăciunului, după următoarea rețetă: decor de sezon, câteva căsuțe din lemn în care se vând diverse, plus un chalet sau două în care se mănâncă în primul rând fondue sau raclette (specialități elvețiene cu brânză topită) și se bea în primul rând vin fiert.
Principalul târg de Crăciun din Zürich este cel din fața Operei, un târg mare și foarte aglomerat, dar cu o atmosferă de vis! Peste tot unde te uiți, numai bun gust: lumini exclusiv albe, căsuțe din lemn, roșii, numai produse artizanale pe tarabe și niște locșoare extrem de cozy în care să bei un vin fiert – dacă găsești loc! În chalet-uri vei simți că ai ajuns fix în creierii munților: mai au și covoare pe jos, dacă vă puteți imagina… Târgul are și un carusel măricel, precum și un așa-numit „sătuc al elfilor”, cu locuri de joacă pentru copii. Îmi place în mod deosebit bradul din mijlocul târgului, unul imens, plin de globuri foarte clasice. Mi se pare cel mai frumos brad pe care l-am văzut vreodată!

Dintre celelalte târguri care au loc în Zürich aș vrea să mai menționez târgul din incinta gării, unde există un pom înalt de 15 metri și decorat cu 7000 de cristale Swarovski, respectiv târgul din Werdmühleplatz, unde există un brad care… cântă. Este vorba, de fapt, despre o construcție specială, un podium sub formă de pom de Crăciun, pe care se poate „cocoța” un întreg cor. Anul acesta, în Zürich a apărut și un târg nou – pe Europaallee – care cred eu că era într-adevăr necesar ca să mai disperseze mulțimile, căci este super aglomerat la fiecare dintre târguri, deși atmosfera este excelentă peste tot.

(am mai scris despre târgurile din oraș aici)

(un video cu târgul, aici)

Zi de zi au loc tot felul de evenimente dedicate sărbătorilor

Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente este Illuminarium: în curtea Muzeului Național al Elveției au loc show-uri de lumini. Spre rușinea mea, nu am participat încă la vreunul, dar vreau să o fac anul acesta. Un alt eveniment de mare efect este Lichterschwimmen, când sute de candele sunt lansate la apă pe râul Limmat, de către elevii de la școlile din canton. Tot în perioada Adventului, la Zürich poposește Circus Conelli, cu un program special dedicat sărbătorilor.

Alte evenimente tipic elvețiene și dedicate sărbătorilor sunt atelierele de lumânări, defilarea lui Samichlaus și a asistentului său, Schmutzli, sau Samichlausschwimmen, când aprox. 300 de oameni înoată în apele reci ale râului Limmat, în scop caritabil – cu căciuli de Moș pe cap. Anul acesta, în oraș a poposit și tirul Coca-Cola al lui Moș Crăciun – un tir ca cele din renumita reclamă (vezi aici) s-a aflat în turneu prin țară și a oprit o zi și la Zürich, cu programe dedicate copiilor.

În perioada Adventului, prin oraș circulă un tramvai special dedicat copiilor de 4-9 ani: se numește „Märlitram” și este adorabil. În timpul călătoriei cu acest tramvai festiv, doi îngeri le citesc povești copiilor.

Am spus-o de multe ori – spre surprinderea multora – că pe mine orașul acesta nu m-a cucerit. Însă Zürich-ul este minunat în perioada sărbătorilor. Modul în care este împodobit orașul este exact pe gustul meu: toate decorurile sunt, cumva, deopotrivă discrete și grandioase, așa că la final de noiembrie-început de decembrie nu ratez niciodată o plimbare prin oraș. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 10 =