Adoptarea unui animăluț îți va schimba viața! Partea a II-a: TOMI & GARFIELD #adoptdontshop

În articolul precedent v-am spus povestea adopției lui Dino, pe lângă care nu trec, aproape niciodată, fără să îi „arunc” un: „frumosu” sau „a legszebb kutyuli, a legszebb” (=cel mai frumos cuț, cel mai frumos) 😆 Mereu te îmtâmpină când ajungi acasă, dă din coadă și sare mult. Deja ești tot un zâmbet, uiți și de o parte dintre griji. Cine are animal acasă, știe cum este ❤

Acum, avem trei animale, pentru că în decembrie 2016, Eric i-a cerut Moșului… O PISICĂ. Așa a ajuns la noi Tomi, motanul primit de la cafeneaua La Pisici. Când a auzit doleanța copilului, cumnată-mea m-a întrebat de unde face ea rost acum de o pisică? Eu numai ce auzisem de La Pisici, așa că i-am spus să meargă acolo.

O „pisică neagră cu puțin alb”

Eric ceruse o pisică neagră cu puțin alb. La Pisici sunt multe mâțe, dar niciuna nu corespundea întocmai descrierii. Așa că Diana a luat acasă ce a găsit… o pisică albă cu puțin negru. Chiar și așa, atunci când din cutia de sub brad a apărut Tomi, a spus: „Este exact cum mi-am dorit!”. I-a dat numele de Tomi.

Ce să vă zic… și cu pisica asta s-a schimbat totul acasă. Nici vorbă, până acum, ca pisicile să fi avut acces în locuință. Iar pe vremea când aveam și intrau în casă întâmplător, făceau prăpăd: am și aruncat o canapea, once, că nu mai puteam scăpa de mirosul de urină de la doi mâți pe care i-am avut.

Cu Tomi, lucrurile au stat altfel încă de la început: avea acces în casă, ba chiar și pe pat. Dormea și doarme pe unde apucă și unde îi place, are acces liber cam oriunde, și nu a făcut niciodată nimic nasol. Nu se urcă pe masă, nu a făcut în casă, știe să se ceară afară. Dintr-o pisică abandonată și salvată, a ajuns una foarte frumoasă și deșteaptă, perfect integrată în familie ♥️

Tomi a fost adusă acasă cu 3-4 zile înainte de Crăciun și ascunsă apoi în camera tehnică. Dino a observat însă pisica, pe care o urmărea foarte curios prin fereastra ușii. Încă din prima clipă în care au avut contact direct, cei doi s-au înțeles super. Se joacă, se fugăresc, Tomi îi mai dă niște palme cu lăbuțele, mai în glumă. Mereu spunem că ei doi știu că au fost adoptați și că au vorbit în limba lor despre asta 😆

Tomi ne-a schimbat pe toți

Odată cu sosirea lui Tomi „am înnebunit” și noi, ca toți stăpânii de pisici. Toată ziua facem poze la pisic. Cam fiecare dintre noi. Nenumărate fotografii au fost făcute când doarme. Se tot mută, își face somnul în câte 15 locuri diferite în fiecare zi. Prin casă, pe-afară, peste tot. De obicei, acolo unde este cineva prin preajmă. Chiar și tata, care nici nu a vrut să audă de pisică (de teamă că va face prăpăd în casă), este topit după Tomi.

Pe Garfield l-am găsit sub mașină

În iulie 2018, cu ocazia unei vizite acasă, mieuna ceva sub… mașina mea. Cred că o oră am muncit ca să găsim pisica. Inițial era ascunsă undeva la motor, de unde a migrat spre toba de eșapament. Într-un final, Eric a reușit să o prindă de coadă și să o tragă afară de sub mașină.

Inițial nu ne gândisem la nimic, pur și simplu ne-am apucat să vedem de unde vine mieunatul, dar bineînțeles că am sfârșit adoptându-l și pe Garfield. Era mic și jigărit, foarte slab, plin de purici, mieuna într-una de ți se rupea sufletul și tremura foarte tare. Să-l fi auzit, dar mai ales văzut pe nepotu-miu, când i-a zis lui taică-su, care a zis că numai asta ne-a mai lipsit, să dăm de mâncare la încă o pisică: „Dar ea nu mănâncă mult, este așa de MICĂ!” În momentul ăla a devenit clar că îl păstrăm și pe acest motănel galben. Inițial a fost numit Tiger sau Tigertooth, dar apoi a devenit Garfield.

Nici trei zile nu au trecut și deja arăta complet altfel. L-am dus la veterinar, l-am deparazitat intern și extern. L-am spălat, l-am hrănit, l-am mângâiat. Priviți cu atenție imaginea de mai jos! Asta puteți face pentru un suflet atunci când îl adoptați și începeți să îi dai îngrijirea necesară. S-a pus pe picioare, nu mai mieuna în disperare ori de câte ori nu mai era nimeni în încăperea în care se afla ea. La început, până am învățat-o unde trebuie să facă pipi, a făcut pe canapea. În vreo 4 locuri diferite. A trebuit să chem o firmă să curețe profesional canapeaua. Dar nu ne-am supărat pe Garfield.

Am avut emoții cu modul în care Garfield va fi acceptat de Tomi, mai ales că amândoi sunt motani. Și în special de către Dino, care fiind așa de energic, ne temeam că o va răni dacă va dori să se joace cu ea. Dino a fost, bineînțeles, foarte curios de Garfield. Cât timp nu i-am permis pisicii să iasă din grădina de flori delimitată cu gard – și multă vreme nici ea nu s-a aventurat – cei doi s-au privit foarte mult prin gard. Nu mai puteau de curioși. Le-am făcut și „cunoștință”, ducând-l pe pisic afară, în brațe, apoi arătându-i-l lui Dino: uite ce avem aici, este și ea a noastră, să nu fii dur cu ea! Dino a înțeles, vă jur.

Nici cu Tomi nu am întâmpinat probleme. Cele două pisici dorm împreună uneori, mănâncă împreună, se mai joacă, se mai ciondănesc.

Garfield s-a integrat perfect în familie. Eric o adoră, a zis că ziua în care a găsit-o pe pisica asta, a fost „cea mai fericită zi din viața lui”. Cred că este foarte important pentru un copil să aibă un animăluț.

Toate studiile arată că animalele de companie au efecte pozitive deosebite asupra dezvoltării copiilor. Un copil care are un animal va învăța ce înseamnă empatia, iubirea necondiționată și responsabilitatea. Dacă adopți un câine sau un pisic, nu numai că îi vei face acestuia un bine, ci vei aduce și foarte multă bucurie în casa ta.

Niciodată Eric nu a stat așa de liniștit și de calm ca atunci când o mângâia cu mare răbdare pe Garfield, când aceasta mai era foarte mică – pentru că aștepta ca ea să toarcă, ceea ce pe Eric îl bucura nespus. De aceea, vă spun #adoptdontshop, căci nu vă va părea rău! ♥️ Dacă ați căzut pe gânduri și sunteți din Timișoara, frunzăriți prin fotografiile de la adăpostul Danyflor sau faceți o vizită la cafeneaua La Pisici. Cu siguranță veți pleca de acolo cu un suflet!